DSP Suceava ajunge în ograda UDMR



Şeful DSP Suceava este pesedistul Alexandru Lăzăreanu. El a fost schimbat din funcţie imediat după înlăturarea PSD de la guvernare dar a revenit pe post pentru că ordinul de ministru prin care a fost demis nu era chiar legal.

Între timp la putere a ajuns guvernul Boc 3, din care fac parte şi vreo trei miniştri UDMR, printre care şi cel de la Sănătate.
Pentru că şi la Suceava există organizaţie UDMR (nu ştiu exact din câţi membri este formată şi dacă ne ajung degetele de la o mână pentru a-i număra) liderii filialei ar vrea şi ei niscaiva funcţii dacă tot sunt la guvernare.

Şi aşa se face că doamna Klara Hapenciuc, fost candidat UDMR la parlamentare, şi soţul ei, etnicul ucrainean Vladimir Hapenciuc, şi el fost candidat la parlamentare pe lista UDMR în judeţul Suceava, s-au dus cu jalba-n proţap la ministrul Attila Cseke şi i-au cerut o foncţie plătită de la buget.

Cum lidera ungurilor suceveni este medic de profesie, nu mai rămâne decât semnătura pe un ordin de ministru ca ea să fie numită în funcţia de şef al DSP Suceava.

Nu e chiar atât de simplu de pus în practică pentru că Lăzăreanu a mai fost schimbat din funcţie şi a revenit. Aşa că ministrul Cseke i-a căutat nod în papură şi i-a trimis o adresă prin care îi interzice să vorbească cu presa. Iar purtătorul de cuvânt al DSP Suceava are voie să răspundă solicitărilor presei doar după ce se consultă cu compartimentul de relaţii publice de la minister.

Cum lui Lăzăreanu îi va fi cu siguranţă greu să îi ocolească pe ziarişti şi să nu scape câte o declaraţie, probabil la cinci minute de la prima menţionare a şefului DSP într-un ziar local sau central va sosi şi ordinul de înlocuire din funcţie.

Nici ceilalţi pesedişti rămaşi în funcţii de conducere prin deconcentratele din judeţ nu o duc prea bine. Despre ei vom vorbi într-un episod ulterior...

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii