skip to main | skip to sidebar

Nereguli grave la DGFP Suceava, descoperite de Curtea de Conturi

Raportul de activitate al Curţii de Conturi pe anul 2010 conţine informaţii privind nereguli grave descoperite în activitatea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava. Potrivit Curţii de Conturi a României, neregulile constatate la instituţia condusă de Petrică Ropotă au prejudiciat bugetul de stat de suma de 2,3 milioane de lei, adică aproximativ jumătate de milion de euro.

Mai mult, inspectorii Curţii de Conturi susţin că la DGFP Suceava "sistemul de control managerial la nivelul anului 2010 n-a fost conceput, organizat, implementat şi nu funcţionează".

Printre neregulile depistate la DGFP Suceava se numără:

- neefectuarea inspecţiilor fiscale, pentru identificarea, verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile şi stabilirea stării de fapt fiscal. Valoarea estimată a abaterii este de 467.000 lei;

- nu s-a analizat obiectul rambursării, nu rezultă care sunt operaţiunile economice efectuate de agenţii economici, prin care se generează TVA deductibil mai mare decât TVA colectat;

- neefectuarea inspecţiilor fiscale, în cazul tuturor sesizărilor transmise de Garda Financiară, pentru valorificare;

- efectuarea inspecţiei fiscale parţiale fără o analiză şi o verificare a corelaţiilor din documentele contabile, în vederea descoperirii de anomalii şi stabilirea eventualelor implicaţii fiscale, a neidentificării cu claritate a motivului care generează TVA deductibil mai mare decât TVA colectat şi a neefectuării de verificări încrucişate este neidentificarea şi nestoparea indisciplinei contribuabilului, care a beneficiat de rambursări de TVA şi în perioadele ce au urmat inspecţiei fiscale. Valoarea estimativă a abaterii este de 1.825.000 lei.

- sistemul de control managerial la nivelul anului 2010 n-a fost conceput, organizat, implementat şi nu funcţionează. Nu s-a elaborat programul de dezvoltare a sistemului de control intern (planul de management), pe fiecare compartiment din entitate, ţinând cont de particularităţile cadrului legal, organizaţional, de personal, de finanțare şi de alte elemente specifice, precum şi de standardele de control intern.

Raportul activităţii Curţii de Conturi a României pe anul 2010 poate fi consultat aici.

Articole recomandate:

    Anchete, DGFP Suceava, Petrica Ropota

Comentează folosind Facebook:

2 comentarii:

  1. Pai na, lichelele de la palatul de finante stau in birouri cu curu pe scaun si au niste salarii supermari, toate parashutele analfabete is angajate acolo si cistiga fff bine si le vede lumea toata ziua in oras la shopping, sint mult prea multi angajati acolo care nu fac nimic.Cum sa faca analize si inspectii cind deabia stiu cum ii cheama cu buletinu-n mina?!

  2. traiasca finu lu Lungu si toata familia lui portocalie!

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online