Dezastrul de la simularea BAC-ului, ascuns sub preş de şefii IŞJ Suceava

Marţi, 5 martie, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Gheorghe Lazăr, şi inspectorul general adjunct Gabriela Scutaru au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat rezultatele simulării examenului de bacalaureat în judeţul Suceava. 56,06% a fost cifra de promovabilitate înaintată de Gheorghe Lazăr. Cifra a fost preluată şi publicată de toată presa locală. Exemple aici şi aici.

Şefii IŞJ au încercat probabil să cosmetizeze dezastrul înregistrat la simulare. În realitate, doar un sfert dintre elevi au reuşit să obţină note de trecere.

Concret, numai la a doua probă a examenului (matematică sau istorie), promovabilitatea a fost de 30,34%. Mai exact, 4547 dintre cei 6528 de elevi care au susţinut a doua probă a simulării bacalaureatului au obţinut note mai mici de 5. Rezultatul a fost absolut catastrofal la proba de matematică, susţinută de 5225 de elevi, unde promovabilitatea a fost de doar 24,82%.

La proba de limba română au picat 41,41% dintre candidaţi iar la a treia probă 49% dintre elevi nu au reuşit să obţină note de trecere.

Cum unii dintre elevii care au reuşit să promoveze proba a doua este posibil să fi picat la una dintre celelalte două probe rezultă că promovabilitate reală la simularea bacalaureatului poate să scadă cu câteva procente sub 30%.

Ei bine, această cifră care ar prezenta situaţia reală a promovabilităţii a fost ţinută ascunsă iar şeful IŞJ Suceava a prezentat o cifră scoasă din burtă care nu reflectă absolut deloc dezastrul înregistrat la simularea examenului de bacalaureat.

Voi cam ce părere aveţi despre dezinformarea intenţionată lansată de conducerea IŞJ Suceava?

Trimiteți un comentariu

8 Comentarii

  1. de unde stim ca rezultatele prezentate de tine sunt adevarate.. o sursa ceva!?!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. ailalti si-or facut deja planuri pentru pista de skate! in bazar nu-i nevoie de bac!

    RăspundețiȘtergere
  3. Inspectoratul nostru – cuibușor de nebunii

    Tendința de a prezenta realizări record la hectar este o practică continuă a acestui cuibușor de nebunii.
    Însă, din tupeul nerușinat cu care se încearcă aruncarea batistei pe țambal și aburirea prin vrăjeală a opiniei publice, deduc că Nulitățile patentate – Licențiații de Ziua a Șaptea de la spiru au invadat și structura de conducere a învățământului județean.
    Asta e!
    ----------
    P.S. felicitări lui Dr. Park – asiata aia bonsai cu gurița turuitoare ca o morișcă origami că le-a dat pe goarnă MÂRȘĂVIA TRIUMFALISTĂ!
    Fata asta merita și ea un award la gala femeilor de succes. Aleargă pe coclauri pe la ușa minelor s-o înjure bolșevicii, stă camuflată în troian de omeți ca să știe responsabilii cu deszăpezirea care-i șpilul în județ.
    Se infiltrează prin catacombele imunde ale pseudo-școlilor de avarie ca să sune sirena antiaeriană că trebile nu-s kosher!
    La anu’, când mai fac enjineerii ceia din fițuica nenorocită un sondaj de opinie, o să am grijă să o votez de vreo 600 de ori!*
    AM ZIS!
    -----
    * Adică tot cam de atâtea ori de câte ori am votat într-o săptămână ca să pun căpăstru la sondajul cu intenția prezenței la vot și să-l aduc de la un nerușinat 67% la cifra mai rezonabilă de 38%
      

    RăspundețiȘtergere
  4. IAR TE-AI BAGAT LA SUBIECTE SLABE! BAGA SI TU UN HARLEM SHAKE, O PISTA DE NUS'CE, UN BAISANU RIDICOL(PARCA S-AR PUTEA ALTFEL!), SUBIECTE SERIOASE, SI SA VEZI ATUNCI COMENTARII SI PARERI! POATE CEVA PATRU LABE, PARDON LABUTE!, CEVA CE INCITA BAZARISTUL SUCEVEAN SAU POSTACUL DE PARTID. SAU OENGISTUL BUGETOFAG!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dinu, caută pe google (submeniul „Imagini”) cuvinte cheie: Dr. Chi Park !
    :) :) :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Am căutat şi ne-am amuzat temeinic :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Monitorul de Suceava sau…
    …Who’s the servant?
    Un păcălici semicretin care de-abia a reușit să promoveze examenul maturității la unul din cele mai de kăcat licee din județ. La nivelul anului 1987, a fi absolvent al liceului industrial din Gura Humorului era Scheisse-Egal, adică se-nțelegea ceva genul ”trece-l băi și pe acesta clasa și bacul că doar țara are nevoie de tâmpiți!”
    (între un dobitoc cu IQ-ul mai mic de 40 de la Industrialul Humorean și un năsturaș sclipitor de la LM-ul câmpulungeam era distanță de câteva mii de ani lumină – afirmație cu punctul de minimum teluric al referinței – trogloditul humorean)
    Apoi reușește tăntălăul să taie frunză la câni vreo câțiva ani pe la mă-sa acasă, îmbătându-se zi de zi pe banii din pensia lui tac-su!
    Noroc că veni revoluția, a cărei desfășurare combatantă au asigurat-o și năstureii liceului câmpulungean – între timp ajunși, prin proprii merite și eforturi, cadeți în academiile patriei.
    Pentru oligofrenul industrial singurul avantaj al noilor vremuri a constat în șansa nesperată de a accede la statutul de licențiat. Ceea ce în timpul lui Împușcătoiul i-ar fi fost inaccesibil BOULUI, chiar de și-ar fi însumat IQ-ul întregii familii – începând de la Ascendentul Bourului moldavan și terminând cu vițelul bacalaureat – ei bine, după ’90 a devenit posibil prin răsturnarea tuturor sistemelor de valori academice.
    Uite așa, târâș-grăpiș, a împins tăntălăul cartea cu cornul de a reușit să absolve , la ID, Universitatea tehnică Gh. Asachi din Iași.
    (că doar n-ați fi vrând să se licențieze în cibernetică sau fizică moleculară!)
    Atâta l-a dus căpățâna acromegalitică să parcurgă la frecvență redusă o facultate de asemenea de kăkat și care, deja la nivelul anului 2005, preconiza fabricile de diplome din zilele noastre.
    Bun! Licența ca licența, dar ce draaqu să facă vițelușul humorean, între timp devenit tehno-Tăuraș?
    Mă-sa se prăpădise, tac-su refuza să-i mai dea pensia întru chiolhăneală, așa că vițelușul trebui să se apuce de muncă! Dar ce să muncească atâta timp cât dobitocul nu știa să facă nimic temeinic, ci numai să mugească ca un BOU, să rumege pe spezele altuia și să-și plimbe limba îmbălată înlăuntrul nărilor.
    EVRIKA! A mugit deodată bubalina, într-un moment de extaz bahic!
    „ – Mă fac … SLUGOI!
    Adică fondez un ziar la care mă pun în fruntea bucatelor, ca să nu fiu nevoit să-mi etalez incultura și analfabetismul funcțional. Angajez apoi o liotă de ingineri licențiați aidoma mie în discipline tehnice, după care TRAI NINEACĂ.
    Dăm la mica publicitate anunț că
    „- PUPĂM KURURI de partid, indiferent culoarea, oricând, oricum și oriunde. Preț promoțional! Discount-uri semnificative!”
    –––––
    „Trecură anii ca nouri lungi pe șesuri…”
    Și uite așa ajunserăm să citim ca fraierii fițuica asta nenorocită, denumită monitorul de Suceava, creație deșucheată a boului chiulangiu, incult și analfabet.
    Dar deosebit de impertinent prin obrăznicia cu care lipește etichete staliniste pe fruntea celor ce au pătimit, au binemeritat ceva de la patrie și al căror aport a potențat bunăstarea furajeră a BOULUI MATUR.
    Actualul slugoi mercenar pe numele lui din crotalie – TI***IU A***M.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere