skip to main | skip to sidebar

Marele chiulangiu! Câte zile a lipsit Nechifor de la serviciu şi cum a devenit Rădulescu preşedintele de facto al CJ Suceava

Am solicitat zilele trecute de la Consiliul Judeţean Suceava, în baza legii liberului acces la informaţii de interes public, copiil ale dispoziţiilor prin care Ioan Cătălin Nechifor şi-a delegat atribuţiile unei alte persoane din cadrul instituţiei, de la începutul mandatului până la 21 august 2015.

Având în vedere că angajaţi ai Consiliului Judeţean, primari, reprezentanţi ai altor instituţii şi simpli cetăţeni mi-au tot povestit că Nechifor nu este aproape niciodată de găsit la serviciu anticipam că răspunsul va conţine multe zile în care şi-a delegat atribuţiile. Răspunsul primit de la CJ mi-a depăşit însă până şi cele mai pesimiste bănuieli.

Dacă în 2012 a lipsit de la serviciu patru zile, în 2013 - o zi, iar în 2014 - 15 zile, în 2015 Nechifor aproape că nu a dat deloc pe la serviciu.

În anul 2015, până la 21 august inclusiv, au fost 162 de zile lucrătoare, dintre care Nechifor a fost prezent la serviciu în 87 de zile şi şi-a delegat atribuţiile unei alte persoane timp de 75 de zile. În 73 dintre cele 75 de zile, atribuţiile au fost preluate de vicepreşedintele Alexandru Rădulescu, care reuşeşte astfel să fie preşedinte al Consiliului Judeţean cam la fel de mult timp cât a fost şi cel ales prin votul populaţiei.

În grafic sunt bifate zilele în care Nechifor şi-a delegat atribuţiile de preşedinte unei alte persoane. Sărbătorile legale sunt evidenţiate cu cifre de culoare roşie. Observaţi că sunt luni întregi în care Nechifor abia dacă adună o săptămână lucrată:
Marele chiulangiu! Câte zile a lipsit de la serviciu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor

Nu ştiu pe unde o fi fost Nechifor în cele 75 de zile în care şi-a delegat atribuţiile altor persoane, dar cu folos pentru judeţul Suceava sigur n-a umblat. Zero este cifra din dreptul realizărilor lui Ioan Cătălin Nechifor în această perioadă.

În caz că vă interesează, public mai jos şi un sumar al dispoziţiilor prin care Nechifor şi-a delegat atribuţiile unor alte persoane:

Dispoziţiile preşedintelui CJ Suceava Perioada în care sunt delegate atribuţiile Persoana căreia îi sunt delegate atribuţiile preşedintelui CJ
2012
nr. 742/14.12.2012 17-20 decembrie 2012 Alexandru Rădulescu
2013
nr. 815/16.12.2013 17 decembrie 2013 Alexandru Rădulescu
2014
nr. 480/28.07.2014 29-30 iulie 2014 Alexandru Rădulescu
nr. 689/23.10.2014 23 octombrie 2014 (după ora 12.00) Alexandru Rădulescu
nr. 796/05.12.2014 8-18 decembrie 2014 Alexandru Rădulescu
nr. 847/19.12.2014 19, 22 şi 23 decembrie 2014 Alexandru Rădulescu
2015
nr. 2/05.01.2015 6 ianuarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 44/14.01.2015 15 ianuarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 48/26.01.2015 26 ianuarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 53/28.01.2015 29 ianuarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 54/30.01.2015 30 ianuarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 85/08.02.2015 9 februarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 88/10.02.2015 10 februarie (după ora 12.00), 11 februarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 121/13.02.2015 16, 17 februarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 131/23.02.2015 24, 25 februarie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 142/03.03.2015 3 martie 2015 (după ora 13.00) Alexandru Rădulescu
nr. 149/09.03.2015 10, 11 martie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 188/17.03.2015 18 martie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 209/03.04.2015 6, 7 şi 9 aprilie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 210/03.04.2015 8 aprilie 2015 Ilie Niţă
nr. 243/09.04.2015 10 aprilie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 254/16.04.2015 17 aprilie 2015 Ilie Niţă
nr. 255/20.04.2015 20 aprilie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 260/21.04.2015 22 aprilie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 263/23.04.2015 24 aprilie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 266/27.04.2015 28, 29 aprilie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 267/30.04.2015 30 aprilie 2015 (după ora 12.00) Alexandru Rădulescu
nr. 321/15.05.2015 18-22 mai 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 338/26.05.2015 27, 8 şi 29 mai 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 345/02.06.2015 2 iunie (după 13.00), 3 iunie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 346/08.06.2015 8 iunie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 347/09.06.2015 9 iunie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 350/10.06.2015 11, 12 iunie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 384/15.06.2015 15 iunie 2015 (după ora 14.00) Alexandru Rădulescu
nr. 393/17.06.2015 17 iunie (după ora 15.30), 18 iunie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 398/22.06.2015 22, 23 iunie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 405/23.06.2015 24, 25 iunie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 412/26.06.2015 29 iunie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 417/03.07.2015 6, 7 şi 8 iulie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 423/10.07.2015 13 iulie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 455/14.07.2015 14, 15 iulie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 457/16.07.2015 17 iulie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 459/10.07.2015 20-23 iulie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 474/28.07.2015 29, 30 şi 31 iulie 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 495/03.08.2015 4 august Alexandru Rădulescu
nr. 499/05.08.2015 5 august (după 12.00), 6, 7 august 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 501/07.08.2015 10-14 august 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 536/17.08.2015 17, 18 august 2015 Alexandru Rădulescu
nr. 543/21.08.2015 21 august Alexandru Rădulescu

Articole recomandate:

    Alexandru Radulescu, Consiliul Judetean, Ioan Catalin Nechifor

Comentează folosind Facebook:

1 comentarii:

  1. Somnul e dulce, jocurile pe PC sunt multe , mancarea e buna
    Realizarile sunt putine.

    Schimbarea de care Suceava a avut nevoie!


    Dinule, fa o analiza a realizarilor si a activitatii fiecarui deputat, senator suceavean pentru orasul nostru.
    www.cdep.ro

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online