Mai mulți suceveni care în ultimele șase săptămâni au participat la protestele spontane din fața Palatului Administrativ s-au trezit vineri, 24 februarie, cu jandarmii la ușă. Cel puțin zece persoane au fost sancționate cu amenzi începând de la 500 de lei pentru participarea la "adunări publice nedeclarate". Interesant este că, potrivit declarațiilor protestatarilor, au existat și persoane sancționate pentru participarea la proteste în zile în care nu au fost prezente la manifestații.

Considerat de către Jandarmerie a fi unul dintre organizatorii protestelor spontane, unul dintre participanții la manifestații a primit trei amenzi în valoare totală de 2.500 de lei.

Prezent la protestul spontan care a avut loc vineri seară în centrul Sucevei, social-democratul Cristian Șologon le-a promis sprijin juridic protestatarilor care intenționează să conteste amenzile în instanță.

Între timp, protestatarii au obținut autorizație de la Primărie pentru proteste zilnice, între orele 17.00-18.00, în intervalul 25 - 28 februarie, urmând ca autorizația să fie ulterior prelungită. Demersurile au fost efectuate de Octavian Dîrja, unul dintre liderii informali ai demonstranților.