Băişanu a pierdut controlul organizaţilor din judeţ! Panicat, a încercat să-şi excludă adversarii din partid dar a fost învins la vot

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, a pierdut cu totul controlul organizaţiilor PNL din teritoriu. Panicat de vocile care îi contestă din ce în ce mai insistent legitimitatea şefiei partidului, Băişanu a încercat vineri seară, în şedinţa biroului permanent al organizaţiei judeţene, să-şi reducă adversarii la tăcere şi să-şi reconfirme autoritatea în partid.

Băişanu le-a cerut colegilor din biroul judeţean să aprobe excluderea din partid a preşedintelui organizaţiei judeţene TNL Suceava, avocatul Cătălin Pintea, şi a fostului preşedinte al TNL Suceava, Andrei Titi.

Deşi colegii de partid au încercat să îl convingă că o astfel de decizie nu ar fi în interesul partidului, Băişanu a insistat şi în cele din urmă a fost supusă la vot doar propunerea privind excluderea din PNL a avocatului Cătălin Pintea, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene TNL.

Rezultatele votului secret au fost o adevărată surpriză pentru Băişanu: doar opt voturi "pentru", trei abţineri şi 11 "împotrivă". La un simplu calcul, în favoarea propunerii lui Băişanu au votat favorabil doar reprezentanţii organizaţiei municipale Suceava în timp ce reprezentanţii organizaţiilor din teritoriu (mai ales zonele Rădăuţi, Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc) au votat împotrivă.

Actualul conflict din PNL a izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute când preşedinţia organizaţiei municipale TNL a fost câştigată de arhitectul Lucian Matei, susţinut de avocatul Cătălin Pintea, iar în biroul organizaţiei nu a fost ales niciun candidat susţinut de Băişanu. Mai multe informaţii aici.

Joi, 4 aprilie, biroul permanent al organizaţiei municipale PNL Suceava a votat anularea alegerilor la TNL, decizie contestată vehement de Cătălin Pintea şi Andrei Titi. Detalii aici.

Faptul că Băişanu a pierdut filialele din terioriu este confirmat de conflictul deschis cu deputatul Radu Surugiu, suţinut de primarul Marius Ursaciuc (căruia i s-a refuzat vicepreşedinţia CJ pentru protejatul său Raul Rotaru), şi de anunţul deputatului de Rădăuţi, Constantin Galan, privind candidatura pentru preşedinţia PNL Suceava.

Curios mi se pare că războiul din PNL Suceava izbucneşte din cauza organizaţiei de tineret care, aşa cum se ştie, nu are cine ştie ce influenţă într-un partid.

Cum vi se pare dorinţa lui Băişanu de a-l exclude pe Pintea din partid şi înfrângerea la vot în biroul judeţean?

Trimiteți un comentariu

7 Comentarii

  1. MI S-A PARUT TOT TIMPUL-PANA ACUM- CA ACEST CONFLICT E ARTIFICIAL. CEL CU PINTEA! VAD CA M-AM INSELAT, SI MA BUCUR. ACUM IMI PUN INTREBAREA CINE VA FI URMATORUL DECLARAT DUSMAN AL POPORULUI: HESS, GOERING, HIMMLER SI IN FINAL POPORUL NEDEMN DE CONDUCATORUL SAU? PARDON, AM GRESIT PUTIN EPOCA ISTORICA! NUMAI SA NU CUCERESACA ROSII SI ACEST BERLIN! CA CEL PUTIN ANDREI TITI CAM DE PE ACOLO SE TRAGE. POATE CA AR FI BINE CA CEI ODATA INDEPARTATI DE ADOLFICA SA REVINA SI SA SE IMPUNA.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai să-mping și Io* o părere, chit că-ți alung comentatorii.
    Sau chit că subiectul pienielieului- made in perestroika mă pasionează în aceeași măsură ca discuțiile teologice referitoare la sexul îngerilor.

    Rezultatul votului de la TNL Suceava reflectă, fără putință de tăgadă, existența unui conflict mocnit în PNL, privit la nivel național.
    Acest conflict a fost amorsat în momentul cuplării Partidului Brătienilor ca remorcă inerțială la piesedieul bolșevikului de Iliescu.
    Ei bine, cu tot avantajul intrării la guvernare, un observator extern și obiectiv poate afirma că „sub conducerea lui Adolf von Kăkărău & Co., PNL A RATAT UN MOMENT ISTORIC”
    Momentul istoric ce se putea materializa prin așezarea DEFINITIVĂ a PNL-ului în partea dreaptă a spectrului politic (înșelător) românesc.
    Mai exact, este vorba de ratarea momentului UNIC în care liberalii puteau să cristalizeze dreapta doctrinară, ocupându-și astfel definitiv locul predestinat prin crezul și idealurile patriarhilor liberali.
    Trebuie de menționat dezinteresul, din anul 2012, al electoratului specific fostei alianțe DA.
    Câte milioane de alegători de dreapta nu s-au prezentat la vot?
    Câte sute de mii au votat cu PPDD?
    Câte zeci de mii și-au anulat opțiunea?

    În condițiile în care PNL nu ar fi fost semiremorca bolșevicilor, AR FI CONTABILIZAT TOATĂ ACEASTĂ RISIPĂ.
    PNL putea să fie un partid de 35-40% din opțiunile electoratului.
    N-a fost să fie „mulțumită” „vizionarismului” egocentric și paranoic al sceleratului cu privirea tulbure-ospicioasă.
    Desfășurarea evenimentelor a arătat că PDL oricum ar fi fost înfrânți, chiar și fără struțocămila uselistă.
    Nu mai pomenim despre imensele deservicii de imagine create prin asocierea forțată cu beciurile securității de la antenele Varanului.

    MOMENTUL DE GLORIE AL PNL a trecut sub forma unei oportunități evenimențiale.
    Fuhrerul Adolf von Kăkărău, împreună cu al său Oberkommando der PNL AU RATAT LAMENTABIL.
    Cu timpul, vor da socoteală pentru această miopie politică.
    Iar cei ce vor cere satisfacție sunt aripa liberală tradiționalistă și conservatoare, împreună cu aripa tânără.
    OM TRĂI și OM VEDEA.
    ------
    Cât despre PNL Suceava, această frământare are și o a doua fațetă:
    Lupta celor mulți, onești și principiali împotriva unui bulibașă tupeist, nesimțit, veros și cu porniri autocratice.
    Adică împotriva acestei ERORI A EVOLUȚIEI UMANE, împotriva acestui MUTAȚII MALEFICE DE LA VALORILE ETICII UNIVERSALE, MONSTRUL fâțarnic denumit de către SPCLEP prin termenul generic de …
    ȘTEFAN ALEXANDRU BĂIȘANU.

    (Sieg und Heil!
    Heil Băișanu!)

    -----
    Io – adică tot satelitul lui Jupiter Zeul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi se pare mie sau cineva este din ce in ce mai negru ?
    Problema este ca pe masura ce se inegreste arunca cu noroi in tinerii care incearca sa schimbe cu ceva regulile dupa care se face politica in tara noastra.
    Si cum fiecare pasare moare pe limba ei, asta o sa se intample si cu nea Sandu, apogeul lui se pare ca a apus demult.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragi cititori doresc sa va reamintesc ca acest personaj era foarte aproape sa ne conduca orasul.Oare daca ajungea domnia sa primar ce facea cu contestatarii sai sau cu cei care nu l au votat?le taia apa,nu le ridica gunoiul,le trimitea amenzi de la primarie?

    RăspundețiȘtergere
  5. Din cate stiu eu Catalin Pintea a fost propus pentru excludere pentru incalcarea Codului Etic al PNL. Este interesant si totodata curios cum ai reusit tu sa obtii aceste informatii intrucat sedintele de birou judetean au loc cu usile inchise. Deci e clar ca cineva din membrii biroului a incalcat intradevar Codul Etic prin oferirea de informatii care nu ar fi trebuie sa fie publice. Nu m-ar mira sa ai chiar si o copie a procesului verbal intocmit in urma sedintei...

    RăspundețiȘtergere
  6. Aşadar, anonimule, afirmi că e mare secret ce se întâmplă într-un partid. Eu, dimpotrivă, zic că e musai să ştim cam cu ce se ocupă oamenii pe care i-ai votat să-ţi cheltuiască banii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dinule, nu e deloc secret ceea ce se intampla intr-un partid, drept dovada se organizeaza saptamanal conferinte de presa. E asemanator cu o sedinta de birou de conducere intr-o societate comerciala. Acolo participa toti angajatii? Observ ca in raspunsul tau ai evitat sa spui ceva si despre ce am scris eu mai sus legat de incalcarea Codului Etic, asta trebuie sa dea de gandit... Stima

    RăspundețiȘtergere