skip to main | skip to sidebar

Recurs suspendat înainte de a începe în dosarul terenului de sub groapa de gunoi Mestecăniș. Localnicii au cerut strămutarea procesului în alt județ



Astăzi, la Curtea de Apel Suceava a avut loc primul termen din dosarul în care Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local Pojorâta au atacat cu recurs decizia Tribunalului Suceava care a anulat transferul terenului de sub groapa de gunoi din vârful Pasului Mestecăniș din proprietatea Comunei Pojorâta în cea a Județului Suceava.

Pentru reprezentarea din acest dosar Consiliul Județean Suceava a angajat cu 50.000 de lei casa de avocatură Stoica și Asociații, condusă de fostul lider PDL Valeriu Stoica.

Recursul a fost însă suspendat înainte de a începe.

Localnicii din Valea Putnei, în frunte cu Aristide Samuilă Maxim, au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiției strămutarea dosarului la o altă instanță din țară. Joi, 6 decembrie, Curtea Supremă a decis suspendarea acțiunii până la o decizie privind strămutarea, decizie care ar putea fi luată la 10 ianuarie 2019.

Astăzi, Completul de recurs al Curții de Apel Suceava a luat act de decizia Curții Supreme și a dispus suspendarea acțiunii până la luarea unei decizii privind eventuala strămutare.

Pe aceeași temă:

Articole recomandate:

    Consiliul Judetean, Groapa de gunoi Mestecăniș, Pasul Mestecăniș

Comentează folosind Facebook:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online