Calcule dubioase pentru stabilirea prețului terenului unde își face garaj consilierul PSD Gheorghe Petrescu



Consilierul local PSD Gheorghe Petrescu și un oarecare Ioan Cazaciuc își construiesc garaje pe un teren din domeniul public, situat în centrul municipiului Suceava, în spatele fostului hotel Gloria.

Cele două parcele de câte 24 de metri pătrați au fost obținute cu drept de superficie în baza unor hotărâri succesive ale Consiliului Local. Conform contractului, superficia a fost obținută pentru 20 de ani, cu drept de prelungire cu alți zece ani. Gheorghe Petrescu și Ioan Cazaciuc au plătit pentru cele două parcele câte 2.424 de euro, adică mai puțin de 2 lei/mp/lună.

Prețul a fost stabilit în baza unui raport al Romcontrol SA, semnat de Traian Ghivnici și verificat de Constantin Pîrvulescu. Raportul stabilește că valoarea de piață a terenului ar fi de 100 de euro/metrul pătrat.

Pentru că suma este indecent de mică, am obținut și verificat raportul de evaluare al terenului. Am descoperit lucruri de-a dreptul dubioase.

Valoarea terenului a fost stabilită prin comparație cu trei anunțuri, între timp expirate, de pe siteurile Olx și LaJumate. Aici găsim prima problemă foarte gravă din raportul de evaluare.

Așa cum se poate observa din facsimil, la anunțul T3 prețul cerut de vânzător este de 207.000 euro pentru un teren de 78 de metri pătrați, adică 2.653 de euro/metrul pătrat. În schimb, printr-o socoteală care sfidează matematica, în mod fals evaluatorul ia în calcul un preț de 128 de euro/metrul pătrat. Doar evaluatorul știe cum s-a ajuns ca 207.000/78=128.

Și la anunțul T1 am oarece dubii având în vedere că raportul nu include prețul total cerut de vânzător.

Apoi, la concluzii, deși terenul din anunțul T3 este cel mai apropiat ca amplasament de locul unde își va construi garaj consilierul PSD Petrescu, evaluatorul în mod fals susține că cel mai apropiat ar fi terenul din anunțul T2.

În fine, evaluatorul alege să ia în calcul doar trei ipotetice anunțuri de vânzare, deși avea la îndemână un termen de comparație concret: vânzarea terenului fostului hotel Gloria, aflat la câțiva metri de locul unde își va face garaj consilierul PSD Gheorghe Petrescu. Proprietatea de 5.021 mp a fost vândută de RA-APPS cu 2,4 milioane de euro, adică 477 de euro/metrul pătrat.

În schimb, valoarea de piață a terenului pentru garajul lui Petrescu a fost stabilită la 100 de euro/metru pătrat.

Dubios, puțin spus!

Pe aceeași temă:

Facsimil din raportul de evaluare unde a fost falsificat prețul pe metrul pătrat pentru anunțul T3:


Facsimil din raport în care în mod fals se afirmă că terenul din anunțul T2 ar fi cel mai apropiat de terenul evaluat:


Hartă cu amplasamentul celor trei terenuri utilizate pentru comparație în raportul de evaluare:


Raportul de evaluare al valorii terenului unde își vor construi garaje consilierul PSD Gheorghe Petrescu și Ioan Cazaciuc:

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii